miercuri, 31 august 2016

Este oficial! De la 1 septembrie se reintroduce serviciul militar obligatoriu in caz de razboi, fără privilegii și discriminări, respectiv pentru toti cetatenii barbati si femei cu varsta între 18 și 63 ani! Cu posibilitate de prelungire până la 75 ani!

Decizia a fost luată in ultima ședință a C.S.A.T. prezidată de președintele României și care este și Comandantul Forțelor Armate. Atat C.S.A.T., cat si presedintele, fiind subodonati dupa cum bine cunoastem, Fortelor Armate ale S.U.A. Premierul României a emis deja ordonanta de urgenta care poate fi consultata in M.O., urmand ca Parlamentul sa fie convocat saptamana viitoare, in vederea aprobarii ordonantei prin lege adoptata in regim de urgenta.

Intrebat de reporterul unei televiziuni, cum este posibil sa afectueze pana si femeile serviciul militar in caz de razboi, in conditiile in  care pana in prezent aveau aceasta obligatie doar tinerii barbati cu varsta intre 20 si 35 ani, presedintele a raspuns in cel mai lung interviu al sau de dupa inscaunare:

" - Domnule reporter, dumneata nu cunosti legile mai rau decat ministrii si parlamentarii sau decat consilierii pe probleme de securitate si apararare nationala, parca ai fi de la Realitatea TV sau de la Antena 3. Cum sa nu existe in Romania obligativitate a stagiului militar pentru femei? Te voi surprinde cand vei afla ca dumneata la cei doar 48 ani pe care ii ai, ai fost un privilegiat pana acum, fentand obligatiile de aparare a tarii, iar in Romania exista femei pensionate, dar care au obligatii militare in caz de razboi si la 63 ani! Iar Ciolos m-a asigurat ca daca este cazul, le mareste varsta pana pana la care pot fi mobilizate pana la 75 ani sau pana la cat este nevoie!

Toata legislatia din Romania este varza in privinta obligatiilor militare. De exemplu, legea obliga o femeie pensionata si care este cadru militar in rezerva, sa mearga la razboi pana implineste 63 ani. Fara nicio discriminare fata de barbatii care sunt cadre militare pensionate. 63 ani, ai auzit bine? Cum sa trimiti, mai, o pensionara pe front, iar pe nevasta-mea care are doar 55 ani sau pe nevasta premierului Ciolos sau pe-a lu' Boc care ai vazut ce beton arata, legea le lasa  sa stea la cratita acasa, in loc sa faca si ele un stagiu minim obligatoriu si sa fie trimise si ele in transee? Sau pe mama ta, care poate este mai tanara! Ca sa nu mai discutam de tinericile astea cum ar fi Elena Basescu, Alina Gorghiu sau Andreea Paul, Simona Senzual, Elena Udrea si alte starlete! 

Legile mai cuprind o anomalie. La cat de aerian esti, mai mult ca sigur ca nu stii ca avem si femei-soldat sau femei-gradat. Unele sunt in activitate, dar multe au trecut in rezerva prin demisie, serviciul militar neoferindu-le nicio atractivitate financiara. Cine mai e fraier sa munceasca in ziua de azi pt. 800 lei pe luna, mai ales in armata unde bagi obligatoriu si ziua si noaptea, si 24 ore pe zi si in week-end, fara sa poti cârâi nimic? Aceste femei desi sunt civile acum la fel ca sotiile si fiicele noastre, au insa obligatii militare ca orice gradat-soldat, pana la varsta de 55 ani, putand fi rechemate oricand din rezerva. Si atunci, cum sa chemi, mai aurolacule, o astfel de femeie sa isi indeplineasca la 54 ani obligatiile militare la razboi, iar pe fatucile de 20-25-30 de ani cu silicoane ultimul racnet, sa nu le obligam sa isi faca macar stagiul militar obligatoriu? Sau pe dumneata la numai 48 de anisori si care mai ai si cercel in ureche?

Discriminarea din legislatia romana era evidenta. Am primit sute de mii de sesizari de la femeile din România care mi-au reprosat ca nu este drept ca barbatii sa mearga la razboi, iar ele sa stea la telenovele acasa si sa nu isi indeplineasca datoria sacra fata de patrie. Multe dintre aceste femei care solicita sa nu mai fie privilegiate fata de barbati privind obligatiile militare, sunt fervente aparatoare pt. drepturile femeilor, cum ar fi Sulfina Barbu, Nicoleta Guță, Monica Macovei, Andreea Paul, Monica Tatoiu, Ioana Basescu, Roxana Printesa Ardealului, Oana Boc sau Ecaterina Andronescu. In afara de discriminarea femeilor, ar fi si un act de tradare! Nu este normal ca unii sa lupte, iar altii sau altele stea in discoteci si baruri, pe Facebook, dand interviuri la Romania TV, in Dubai sau tragand marijuana pe nas in P.E. de la la Bruxelles!  

Nu, nene, fara privilegii si discriminari. In caz de razboi, tratament egal pt. toata lumea! Cine are sub 63 ani, ca e barbat, ca este femeie sau ca este travestit, trebuie sa isi faca datoria fata de tara. Ca a fost cadru militar si e la pensie acum, ca este parlamentar si  nu a facut armata - o face in stagiul militar obligatoriu, ca a fost popa, judecator sau dansatoare de cabaret, toti trebuie sa isi faca datoria in caz de razboi! Ajunge cu smecheriile si fofârlelile. Doar am spus cand m-am urcat pe tron ca va fi: "Stop la toate manevrele si fentele, si de la capat!"

Intr-o postare pe contul sau Facebook, fostul premier Emil Boc s-a isterizat ca este exagerata  limita maxima de varsta de 63 ani pt. a efectua stagiul militar obligatoriu in caz de razboi. 

Acesta a fost insa contrat imediat de seful de stat major al armatei printr-o postare tot pe Facebook: 

" - Bai, pitic, n-ai urlat tu pana acum ca militarii sunt nesimtiti, fapt pt. care ne-ai si desfiintat pensiile militare in 2011? Pai, noi avem obligatii la razboi si dupa pensionare, pana implinim 63 ani. Asta daca nu modifica vreun idiot de premier legea prin ordonanta de urgenta si ne prelungeste varsta pana la 75 ani. Cum vine asta? Unii pensionari la razboi, iar altii ca Basescu la plimbare cu cainele in parc?

Iar tu, moșule, tocmai ai declarat alaltaieri ca iar esti contra pensiilor de serviciu, ca tu nu vrei privilegii pentru nimeni si ca toti trebuie sa fim egali in fata legii? Ce faci acum, o dai la intors? Hai sa fim egali la toate, frate, in fata legii, iar daca eu am obligatii la razboi si dupa ce ma pensionez, ce tie sau lu' nevasta-ta va sta in gat sa aveti aceleasi obligatii si sa va faceti stagiul militar pana impliniti 63 ani? Sau vrei privilegii doar pentru voi doi sau pt. pensionarii civili cu varsta sub 63 ani din familia ta si sa crapam doar noi pentru voi? Smecheras à la la Cluj ce esti!"

Nici fostul premier nu s-a lasat mai prejos, replicand furibund tot pe Facebook: " - Nesimtitule! Partidu' a stabilit ca doar la pensii nu trebuie sa existe privilegii si discriminari, nu si la altele. Noi de unde mai luam bani de campanie daca nu va desfiintam pensiile militare in 2011? Sau pt. contractele lui Udrea? Si apăi, ce te ..ute pe tine grija ca in caz de razboi, eu si nevasta-mea suntem privilegiati fata de tine si fentam obligatiile militare? In plus, tu nu stii ca n-ai drepturi ca ceilalti cetateni din Romania si trebuie sa taci când cineva face misto de armata? Cine cine ti-a acordat privilegiul sa te exprimi liber asa ca mine? Curtea Martiala te manâncă!"


Sediul D.N.A. Intr-o conferinta de presa sustinuta de procurorul sef al D.N.A., Laura Codruța Kövesi, aceasta si-a manifestat total insatisfactia pt. faptul ca noua lege o va obliga, sa isi indeplineasca datoria fata de patrie, in caz de razboi!  

"- Nu se poate! C.S.A.T. este corupt! Cum sa aiba indatoriri militare fata de patrie, magistratii si parlamentarii, doar nu am innebunit cu totii! N-am invatat nimic din trecut cand ostasii luau bombe in cap, iar pe cei care supravietuiau dupa razboi, le gaseam noi, magistratii, ceva si ori ii condamnam la moarte ca pe Maresalul Antonescu, ori infundam puscariile cu ei asa cum am facut cu ofiterii fostei Armate Regale. Nu de alta, dar daca nu am fi procedat asa, trebuia sa rupem din pensiile noastre de exorbitante de serviciu sa le dam si lor. Si apoi sa fim seriosi! Eu nu am nevoie sa fiu o a 2-a Ecaterina Teodorescu, din moment ce incasez mai multe teancuri de bani de la statul roman, decat recuperez eu  de la coruptii dupa care ma laud ca alerg!"

Pe aceeasi tema si de ultim moment, am aflat pe surse ca un grup de prostituate de pe Centura de Nord a Bucurestiului a declarat ca va ataca legea la C.C.R.  Reprezentanta acestora si mana dreapta a proxenetului de zona, s-a manifestat complet ofuscata de decizia C.S.A.T. , dupa ce a aflat ca salariul unui soldat-gradat este de numai 300 de euro. Cu tot cu bonuri de masa. " - Nu este posibil asa ceva! Eu castig banii astia si intr-o ora pe centura. Iar in caz de razboi, as castiga pe centura si de 5-10 ori mult - in functie de ocupant, va dati seama! Auzi la ei! Obligatii militare pentru 300 de euro pe luna. Vom ataca legea la C.C.R! "


In sfarsit, am mai aflat si ca un fost magistrat al C.C.R. (numit politic cum sunt numiti, de altfel, toti magistratii ... independendenti politic ai C.C.R.) si care intamplator este si sotia actualului ministru al apararii - Iulia Motoc (la acest moment judecator la CEDO unde Romania pierde in mod penibil, teancuri de procese urmare a nerespectarii drepturilor fundamentale), ar fi declarat pe Twitter ca a ramas oripilata de decizia C.S.A.T.  

"- Asta ar insemna egalitate deplina a cetatenilor in drepturi si obligatii! Romanii astia inteleg totul invers cand vorbim de egalitate in fate legii! Ei cred ca trebuie sa avem toti egalitate in fata aceleiasi legi! Nu se poata sa existe egalitate in fata aceleiasi legi in Romania! De aceea fiecare cetatean are legea lui in Romania, dupa cum e cotat mai prost sau mai bine in societate! De exemplu, eu ca magistrat, mi-am tras un salariu in fata caruia patronii au profit de cersetori! Si mi-am mai tras si o pensie speciala in fata careia pensiile militarilor - singurii bagati la inaintare dintre toti cu pensii de serviciu, in mod special intrucat ei n-au voie sa vorbeasca liber, sunt de-a dreptul de cacao. Negrii cu negrii si albii cu albii - asta este esenta legislatiei romanesti! La razboi trebuie sa mearga doar fraierii, doar nu o sa fac stagiu militar obligatoriu si eu, ditamai judecatoarea care am votat la CCR sa fie desfiintate pensiile militarilor de cariera! Ce tupeu, frate! Nu aveti pretentia cumva sa aiba pana si barbatu'meu obligatii militare la razboi, atunci cand dau rusii cu tunu'? Ce, nu poate sa stea linistit acasa ca mine, ca Florin Salam, Bianca Dragusanu, ca Ciolos, ca Andreea Paul care ii frige pe militari la pensii pe unde ii prinde si ca toti cei care se orienteaza la greu,  pana se termina balamucu'? Ce gargauni democratici au inceput sa mai aiba si romanii astia in cap. Auzi la ei, egalitate in drepturi, universalitate, patriotism, frectii! Au ajuns sa se creada ai dracu' in democratie, nu in România!"

(Nota: bineinteles ca materialul este doar un pamflet. Cu toate acestea, elementele legislatiei actuale haotice in privinta obligatiilor militare ale cetatenilor, sunt prezentate ... fidel.) 


UPDATE 
Politistii si functionarii publici cu statut special protesteaza in fata guvernului contra obligatiilor militare ce le sunt impuse de noua lege

Protestul a fost declansat spontan,  inca de la primele ore ale diminetii. Zeci de mii de politisti si functionari publici cu statut special au paralizat centrul Bucurestiului. Printre ei si cateva sute de lideri de sindicat care abia acum au aflat cat de multi sunt.

Protestatarii scandeaza: "Noi suntem functionari publici civili, nu vrem serviciu militar! Jos armata!" sau "Noi vrem doar pensii militare, nu obligatii militare!" sau "La pensii militare - inainte, la razboi - inapoi!" sau "Noi n-am jurat niciodata sa aparam tara, ci doar sa pastram secretul profesional! Asa sa ne ajute Dumnezeu! Ha, ha, ha!"


Jurmalistul Radu Tudor care mai stie cate ceva despre armata, intrigat de revendicarile politistilor si functionarilor din penitenciare, a reusit sa ia chiar in Piata Victoriei un interviu binecunoscutului lider sindical al politistilor, Dumitru Coarna!

Jurnalistul Radu Tudor: " - Domnule Coarna, sunt complet derutat! Cum dom'le, tocmai Dvs. politistii sa protestati contra serviciului militar. Ce se intampla?"
Lider de sindicat  Dumitru Coarna: " - Cum dom'le ce se intampla? Dumneata care te dai mare expert militar, n-ai aflat pana la ora asta  ca politistii nu sunt militari, ci functionari publici civili? Nu ne-ai citit statutul, nici macar juramant militar nu avem. N-avem nicio obligatie militara, suntem civili ca orice civil. Citeste dom'le Statutul Politistului inainte sa te faci de ras! Aveam pretentii, dom'le, de la dumneata!"
Jurnalistul Radu Tudor - mancandu-si prima lentila a ochelarilor: " - Domnu' Coarnă! Hai ca m-ai facut praf! Asa este. Voi sunteti functionari civili si n-aveti obligatii militare. Dar parca v-ati tras si voi pensii militare prin L. 223/2015 privind pensiile militare de stat! Cum vine asta? Obligatii militare nema, dar la pensii militare sunteti primii. Ceva e necurat aici!"
Lider de sindicat  Dumitru Coarna: " - Hai, dom'le! Doar n-o sa ne cramponam acum pentru niste maruntisuri. Ne-am orientat si noi. Ai vazut dumneata pana acum militian care sa nu se priceapa la smecherii? Asta e, suntem singurii civili din lume cu pensii militare! Ce, ti-e ciuda?"
Jurnalistul Radu Tudor - mancandu-si cea de-a doua lentila a ochelarilor: " -  Domnu' Coarnă! Stai un pic ca nu e chiar asa. Eu am 45 ani si sunt soldat in rezerva. Daca vin rusii, astia ma mobilizeaza si pe mine si ma trimit pe front. Iar Dvs. politistii nu aveti nicio treaba la razboi?"
Lider de sindicat  Dumitru Coarna: " - Ce treaba am eu ca tu esti militar in rezerva! Ai luat țeapă rau, nu ti-e clar? Mergi la razboi si crapi, iar mie mi se falfaie la bulan! Noi, polițaii n-avem, dom'le, atributii la razboi, ce nu ti-e limpede? Ce treaba avem noi cu armata, cu razboiul si cu rusii dumitale? Si mai e o chestie de finete aici! Militarii lupta cu pusti, cu grenade, cu tancuri, sunt organizati pe batalioane, astia stiu armata dom'le, nu ca noi. Iar noi nu ne-am instruit decat pe Logan si sa dam bastoane cu toata sectia de politie, la civili neinarmati! Crezi dumneata ca o sa stea rusu' pe loc sa ii dam bastoane si sa il bagam in duba, in loc se ne traga un glont in freza?"
Jurnalistul Radu Tudor : "Domnu' Coarnă! Mai am o nelamurire. Dar politistii trecuti in rezerva, desi sunt functionari civili in activitate si nu au grade militare, ci niste grade civile asa ca ceferistii, la pensionare primesc totusi la misto grade militare. Comisarul este transformat "din pix" in colonel. M-am prins, asta e o smecherie juridico-militieneasca doar asa sa aveti drept de pensie militara, desi nu ati fost militari prin statut. Intrebarea mea este totusi, daca e razboi, ce se intampla cu politistii in rezerva? Cadrele militare cu varsta pana la 63 ani sunt reactivate si trimise front. Dar la politisti cum e? Ca in rezerva, nu mai aveti grade din alea civile, ci militare?"
Lider de sindicat  Dumitru Coarna: " - Hai, dom'le! Parca sunteti copil. Pe noi oricum nu ne reactiveaza nimeni. Cine dracu' are nevoie de politisti la razboi? Doar toata lumea stie ca am fost functionari civili si am facut doar smecheria cu pensiile militare, in rest noi nu avem nimic de-a face cu armata. Si apoi, chiar sa fie, ce mare smecherie? Ne ..ișăm pe ele grade militare in rezerva si ne  reactivam tot cu grade de functionari civili. Apoi ne facem treaba noastra cea de toate zilele. De exemplu, daca ataca rusii, dirijam circulatia tancurilor, nu conteaza daca sunt romanesti, rusesti sau americane, nu facem discriminari. La frontiera nu lasam niciun roman sa treaca dincolo, pt. ca vor fi gramezi care vor fugi de obligatiile militare. Ai dracu' nenorociti romanii astia care fenteaza stagiul mlitar! Daca intra rusii, normal ca ii lasam sa treaca la liber - doar n-om fi fraieri sa ii controlam daca au pasaport si asigurare la tancuri! Armata romana are obligatia sa ii opreasca, nu noi. Ce exemple sa mai dau? O sa amendam prostituatele in continuare, ca va fi urgie, va dati seama ce cerere uriasa va fi pe piata! Iar dupa razboi, iar facem smecheria si ne tragem din nou grade militare ca sa ne repensionam tot cu pensii militare si gata. Ce e asa greu de inteles? Functionarul public civil, e civil dom'le, te invat eu acum limba romana? Nu ma lua pe mine cu obligatii militare si chestii din astea patriotice, ca doar n-am baut gaz!"

Jurnalistul Radu Tudor - mancandu-si si ramele ochelarilor. A parasit piata in graba, cu ochii ratacind in gol. De la acel moment, nu s-a mai dat niciodata si analist militar!

(Nota: bineinteles ca materialul este doar un pamflet. Cu toate acestea, elementele legislatiei actuale haotice in privinta obligatiilor militare ale cetatenilor, sunt prezentate ... fidel.)

sâmbătă, 27 august 2016

Cum si-a respectat republica in cei 69 ani de existenta, armata sa? Dar acum?

Au trecut 8 luni de când guvernul măreței republici române și-a permis sa ii sfideze din nou pe militarii români, prin diminuarea drepturilor de pensie ale acestora. Si aceasta in timp ce razboiul bate la usa - doar un ignorant nu poate sesiza iminenta. Va readucem aminte ca actul de sabotaj contra armatei, este dus la indeplinire prin Art. 40 din O.U.G. nr. 57/2015 care diminueaza incepand cu data de 01.01.2016, in medie cu 30%, drepturile de pensie ale militarilor romani stabilite cu totul altfel prin Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat! Lege care cf. procedurilor republicilor experimentale esuate, nici nu a mai apucat sa intre in vigoare in forma virgina, respectiv in forma deja adoptata de parlament si promulgata de presedinte. Legea fiind modificata exact inainte de a-si produce efectele, de un guvern fara respect nici macar pentru deciziile parlamentului si ale presedintelui - institutii despre care se spune ca in republica ar reprezenta poporul, daramite pentru armata! 

Actul de sabotaj mentionat reprezinta o simpla continuare a unor politici anterioare de subminare atat a autoritatii armatei, cat si a a capacitatii combative a acesteia, desfasurate de catre guvernele si parlamentul care si-au desfasurat activitatea intre anii 2011-2016. Perioada  in care au fost desfiintate complet pensiile militare de stat, cu consecinta diminuarii dramatice a pensiilor pt. cca. 26 500 de militari in rezerva/retragere, de multe ori cu consecinte nefaste cum ar fi trecerea in nefiinta a unor militari. Atrocitate fata de militari despre care in republica actuala neocomunista nu raspunde nimeni, cum nu a raspuns nimeni nici pt. atrocitatile create militarilor, in republica cealalalta de dinainte de '89.

General Leonard Mociulschi
Cele mentionate sunt relevante pt. modul in care mareata republica isi trateaza propriii militari. Dar aceasta nu este totul. Daca realizam o scurta incursiune in istoria de numai 69 ani a republicii, realizam ca militarii români nu au fost niciodata respectati in aceasta forma de organizare statala. Aducem ca argument in acest sens si alte fapte ale republicii.  Astfel, la instaurarea cu tancurile a republicii comuniste in 1947, fosta Armata Regala nu numai ca a fost desfiintata si decimata, dar mare parte dintre eroii sai au fost intemnitati de republica. Cum ar fi generalul de legenda Leonard Mociulschi - participant la 3 razboaie: Razboiul Balcanic (1913), Primul Razboi Mondial si al Doilea Razboi Mondial. Si pe care republica proaspat instaurata, drept recompensa dupa cei 40 ani in serviciul militar, l-a arestat,  l-a imbracat in haine de detinut, l-a trimis la munca silnica la Canalul Dunare-Mare Neagra, iar dupa detentie i-a stabilit si domiciliu fortat. Sufletul acestuia fiind descatusat de binefacerile republicii abia in 1979, cand cercetasii B. 21 V.M. din Predeal, i-au imprastiat cenusa peste crestele Carpatilor.

Legat de aspectele mentionate anterior, nu avem cum sa nu constatam fatarnicia autoritatilor republicii actuale neocomuniste! Care se prefac periodic ca si-ar omagia eroii din Cel de-al Doilea Razboi Mondial. Dar care nu dispun nicio masura concreta de cercetare si pedepsire a abuzurilor si crimelor celeilalte republici comuniste, indreptate contra acelorasi eroi! Cum de altfel republica actuala nu intreprinde nicio masura pt. a stabili cate victime umane au fost cu exactitate la desfiintarea pensiile militare intre anii 2011-2016 sau la diminuarea salariilor cu 25%, cine sunt vinovatii si cum raspund acestia fata de victimele lor!

Tot legat de republica si binefacerile ei vizavi de armata romana, mai readucem aminte tratamentul umilitor la care au fost supusi militarii romani, pana la caderea comunismului. Militari transformati cu forta in agricultori, constructori, drumari, irigatori si mineri sau care au tinut in viata diverse sectoare economice vitale cum ar fi cel energetic. Acesti militari sunt cei care au pus pe picioare cam 90% din toate drumurile, podurile, viaductele, instalatiile de inalta tensiune de care ne folosim si noi astazi. Militari pe care insa si republica neocomunista i-a umilit la randul ei, desfiintandu-le efectiv pensiile militare intre anii 2011-2016, dar numai ce s-a folosit din plin de serviciile lor. Fapte realizate de republica cu mana unor sectanti politici si dintre care in mod ironic, cei mai multi locuiesc si acum in blocurile construite candva de militarii nesimtiti. Ca sa nu mai aducem aminte si faptul ca aceiasi sectanti politici intorsi contra armatei, au fost hraniti in vremurile comuniste si crescuti chiar cu produsele stranse de pe campuri de aceiasi militari infierati cu manie de republica, intre anii 2011-2016!

Revenim la republica actuala neocomunista si la tratamentul acordat armatei natiei! Mai exista o imagine care seamana izbitor cu cea de umilinta din vremea comunista, cand militarii erau obligati sa se transforme in balerini la diverse spectacole omagiale.  Nu s-a schimbat mai nimic nici in aceasta privinta, cu exceptia nuantei. Militarii actuali fiind folositi copios pe post de caratori de cosciuge pt. diversi cetateni civili care desi nu au avut nici in clin, nici in maneca cu armata, sunt condusi pe ultimul drum cu onoruri ... militare. Ca atare, pe stil nou republica vede armata ca fiind un fel de anexa la o firma oarecare de pompe funebre.

Concluzii? Faptele vorbesc, nu? Fiind evident ca mareata republica nu si-a respectat niciodata armata, nici in trecut, nici astazi! 

NOTA: Militarii de elita sunt rugati sa citeasca cu atentie istoria generalului Leonard Mociulschi! Ceilalti pot preaslavi in continuare, republica si "binefacerile" ei in forma continuata, fata de armata natiei! 


Clipul de mai jos este extrem de recent si nu are legatura directa cu materialul, cu doar una pur sugestiva! Este dedicat celor ignoranti care nu constientizeaza iminenta razboiului in care va fi angrenata Romania! Cu multumiri colegilor in activitate care ne informeaza prompt despre situatia reala. Si care este cu totul alta, decat cea "cosmetizata" de republica. Mass media controlata de servicii avand ordine stricte sa nu informeze populatia despre gravitatea situatiei externe din jurul României, pretextul uzitat fiind acela de a nu se crea panica. Motivul real este insa cu totul altul: temerea autoritatilor ca locuitorii s-ar putea refugia masiv si in scurt timp in alte state, ramanand la "bataie" doar "nomenclaturistii", autoritatile, politicienii si alti "vampiri" cotidieni ai poporului român.

duminică, 14 august 2016

Războiul este iminent. Informații trecute sub tăcere de presa centrală! Românii vor fi doar carne de tun!


Sursele: aici si aici. Supliment: "Americanii se tem de război în Europa: Implicare la nivel înalt în conflictul dintre Rusia şi Ucraina". Exista o multitudine de informatii-alerta pe aceasta tema, in ciuda faptului ca mass media din Romania a primit dispozitie sa nu le transmita!

Va readucem aminte ceea ce este evident de multa vreme. Ce se intampla la est, nu se va opri la granitele Romaniei. Balcanii vor fi destabilizati in totalitate, iar din punct de vedere militar, armata rusă va efectua în mod inerent,  jonctiunea cu armata sârbă. Locul României în "menghina slavă" si blocata la sud de Turcia, fiind complet asigurat, urmare a inconstientei politicienilor de la Bucuresti!



 "Zilele acestea se petrec incidente fără precedent privind securitatea regională a României. În timp ce presa internațională este ocupată cu întâlnirea istorică dintre Putin și Erdogan, nu întâmplător la Sankt Petersburg, capitala fostului Imperiu țarist, în Transnistria, teritoriu separatist din cadrul Republicii Moldova au loc ample manevre militare rusești, fără precedent ca în perioada URSS. Pentru prima dată de la declararea independenței Republicii Moldova în 1991, armata rusă a trecut Nistrul pe teritoriul românesc al celui de-al doilea stat vecin. Numeroase tancuri rusești din Transnistria, în încercarea de a simula un atac asupra „inamicului”, au traversat Nistrul pe sub apa Nistrului. Reacția Republicii Moldova nu s-a lăsat mult așteptată, autoritațile de la Chișinău declarând ca prezenta ilegală a forțelor străine este ilegală și sfidătoare.

Tancuri din Transnistria au trecut Nistrul pe sub apă și au simulat un atac impotriva „inamicului” de pe malul drept al râului, în cadrul unor exerciții militare comune ale unităților Grupului Operativ de Trupe Ruse și cele ale așa-ziselor structuri de forță de la Tiraspol. La exercițiile militare a participat și premierul transnistrean, Pavel Prokudin, care a declarat ca „republica moldovenească nistreană” ar fi amenințată militar de Republica Moldova și Ucraina. Armata rusă nu a trecut întâmplător frontiera de pe Nistru, care desparte strategic Europa de Euroasia, tocmai în ziua întâlnirii dintre Putin și Erdogan. E un semnal că granița conflictului dintre SUA și Rusia se mută pe teritoriul Republicii Moldova, pe malul Nistrului. Trecerea lui Erdogan în tabăra Uniunii Euroasiatice și respingerea UE și a NATO de către Turcia schimbă geopolitica regiunii. Din informații pe surse, Putin i-a promis lui Erdogan extinderea influenței Turciei în Turkmenistan, Uzbekistan, Azerbaidjan și Caucazul de sud (cale ferată pentru trenuri de mare viteză, Turkish Stream etc.), în schimbul blocării Mării Negre și a strâmtorilor pentru navele de război americane, prin punerea în aplicație a Convenției de la Montreux și extinderea graniței Uniunii Euroasiatice nu pe Nistru, ci pe Prut. Deocamdată? Intrarea tancurilor ruse pe teritoriul Republicii Moldova e un semnal clar pentru prorușii moldoveni să acționeze cu un curaj nebunesc la alegerile prezidențiale din toamnă, pentru ca acest stat să treacă în barca Uniunii Euroasiatice. SUA se află într-o situație dificilă pe malul ”lacului ruso-turc”. E chestiune de luni ca Ucraina să fie împărțită în trei sfere de influență, vestul la Polonia și Ungaria, centrul cu Kievul un fel de stat marionetă american, iar estul și sudul la Federația Rusă. Intenția NATO de a face din Odesa un port naval militar e imposibilă, datorită populației rusofone. În curând două Republici Populare: Odesa și Bugeac își vor proclama autonomia față de Kiev și îi vor face cu ochiul lui Putin. Țarul rus l-a salvat pe Erdogan din mâinile puciștilor militari controlați de comandanții americani NATO din Turcia pentru a primi în schimbul salvării noului sultan de la Ankara dreptul de a controla Marea Neagră și a acționa pe linia de demarcație a fostului Imperiu țarist a cărui graniță din nefericire pentru noi e pe Prut. Americanii nu mai pot intra în Marea Neagră pe apă, dar trimit pe uscat, prin UE tancuri și arme României. Zilele acestea replica româno-americană la ofensiva armatei ruse este aplicația militară de la Cincu, unde americanii se antrenează cu aliații români ca în vreme de război.


Vin vremuri grele pentru România, izolată la Marea Neagră, lac ”ruso-turc”, și înconjurată de Orban, prietenul lui Putin, și de armata sârbă care se pregătește să participe la marea aplicație militară rusă ”Frăția Slavă 2016 (nota: atentie, este un exercitiu militar suplimentar fata de manevrele militare comune sârbo-rusești care urmeaza a se desfașura cu trupe aeropurtate in Serbia in a 2-a jumatate a acestui an). Prin achitarea post-mortem a fostului președinte Milosevici de către Tribunalul de la Haga, UE încearcă să atragă tardiv Serbia care își face calcule geopolitice cu Putin. Din păcate, serviciile noastre secrete sunt depășite de situație, fiind controlate indirect de circa 27 de ani, unilateral de forțe din afara țării, iar politicienii români corupți prea preocupați de buzunarele personale și manipulați de Bruxelles, ca să înțeleagă ce i se întâmplă României. Odată cu trecerea lui Erdogan de partea Rusiei, din nefericire țara noastră a devenit linia de demarcație, sper că nu linia frontului dintre NATO/UE și Uniunea Euroasiatică. Nu știu dacă România e pregătită militar față de un posibil război clasic pe care nu-l dorim și riscă să transforme țară în câmp de luptă, dar sigur că războiul hibrid în desfășurare suntem pe cale să-l pierdem pentru că supra-clasa politică de la București, controlată prin corupție de forțe transnaționale nu a înțeles nimic din ceea ce se întâmplă la fel ca în 1940. La orizont nu se întrevede o forță politică românească care să preia democratic puterea și să redea demnitatea, suveranitatea și prosperitatea românilor ”mancurtizați” interesat din 1990 încoace, pentru a fi mai ușor conduși pentru aplicarea unor interese multinaționale, cu ajutorul unor șefi de servicii secrete aflați pe statele de plată ale unor mari companii. Soldații români nu trebuie să moară pentru avantajele altora, ci să lupte doar pentru independența statului și interesele superioare și perene ale României".

miercuri, 10 august 2016

Românii adevăraţi trebuie să fie mândri! Regina Ana a României si-a facut datoria ca soldat in Cel de-al 2-lea Război Mondial, de la Alger pana in Germania!


Interventia survine pe fondul unor evenimente care sunt de actualitate in aceste zile. Vă invităm să studiați 2 materiale:

- despre Regina Ana a României: o scurta biografie aici. Cu mentiunea ca pentru militarii romani de elita, sotia Regelui Romaniei, este intotdeauna Regina.
- un material foarte interesant intitulat "Secretele Catedralei de la Curtea de Arges in care va fi inmormantata Regina Ana" publicat pe adevarul.ro

Legat de tematica in sine, in aceste zile nu putem comenta decat atitudinile negativiste ale unor români stupizi care isi expun in diverse medii opinii contra monarhiei, unele dintre opinii fiind efectiv insultatoare. Din cadrul acestor cetateni ostili monarhiei, fac parte si unii militari, desigur! In conditiile in care din primele 10 democratii al lumii, 7 (şapte) sunt monarhii constitutionale si nu republici, nu ramane decat sa analizam mentalitatea primitivă a acelor români care desi declară că sunt republicani convinşi, acestia nu au nicio doctrina anume, injurand la fel de convinşi si monarhia si republica. 

Ridicând cortina, aflăm următoarele: 

- Singurele surse de informare despre monarhie ale cetatenilor in cauza sunt reprezentate de istoria comunista sau de surse diverse apartinand unor nostalgici comunisti. Mai pe sleau spus, cetatenii care nu respecta monarhia, sunt in general spalati pe creier de manualele de istorie comunista. Acesti cetateni nu au aflat niciodata, de exemplu, faptul ca monarhia a aparut in Romania ca unica alternativa de a stopa decadenta generala a clasei politice romanesti si a societatii in general - intr-o anumita perioada a istoriei.  Situatie in care am ajuns din nou dupa 69 ani de republica.

- Legat de subpunctul anterior si de incultura istorică, aceiași inverșunați contra monarhiei sustin una si buna. Si anume ca dupa ce a fost silit sa abdice, Regele Romaniei ar fi plecat in exil cu vagoane incarcate cu imaginare tone de aur. Teorie mai stupida nici ca poate sa existe, in conditiile in care pt. a-si castiga existenta in exil, Regele Romaniei a fost nevoit sa lucreze chiar si intr-un atelier de tamplarie sau ca simplu mecanic auto, pe langa pilor, fermier sau broker. La fel cum si fiica sa, Principesa Margareta de Romania, a fost nevoita sa isi castige existenta in tinerete, practicand tot joburi modeste.

- Cetatenii care se declara ostili monarhiei, se afla intr-o stare conflictuala cu ei insisi. Descoperim astfel ca de la caz la caz, cetatenii in cauza ii injura cu sarg fie pe Ceausescu, fie pe Iliescu, fie pe Basescu, fie pe Iohannis. Cu alte cuvinte, cetatenii respectivi nu sunt nici macar republicani. Acestia au de fapt o totul alta problema: simpatia sau antipatia personala fata de un anumit conducator al tarii, indiferent ca este vorba de monarhie sau de republica. In cazul injuraturilor adresate republicii, acestea depind bineinteles doar de numele adulatului care o conduce. Astfel, republicanii lui Basescu injura republica lui Iohannis, republicanii lui Iohannis injura republica lui Iliescu, republicanii comunisti ii injura pe republicanii post-comunisti s.a.m.d. Paradoxul este ca toti acesti republicani convinsi, nu ar mai avea nimic contra monarhiei, daca rege ar fi chiar adulatul lor!

- In cazul unor cetateni printre care si militari si care suduie contra monarhiei, apare o in plus, o caracteristica bizara. Acestia declara ca il respecta pe Maresalul Antonescu. Numai ca Maresalul Antonescu a fost ofiter al Armatei Regale aflate in subordinea directa a Regelui Romaniei, si nicidecum ofiter al vreunei republici. Or, in conditiile in care acest gen de cetateni declara ca il respecta pe Maresalul Antonescu - ofiter al fostei Armate Regale si nu al unei armate comuniste, iar cetatenii mentionati declara in acelasi timp  ca vor republica si nu monarhie, nu inseamna decat ceea ce este evident: cetatenii in cauza nu il respecta nici macar pe maresal, asa dupa cum pretind. 

In sfarsit, este un capitol unde incultura crasa isi spune cuvantul din plin la mulţi români. Niste isteti isi dau cu parerea ca la 23 August 1944, Regele Romaniei nu ar fi trebuit sa se alieze natiunilor lumii secerate de nazisti. Foarte bine, numai ca istetii in cauză ar trebui sa cumpaneasca mai intai cate caramizi ar mai fi ramas intregi in 1944 in Romania, in fata tavalugului rusesc, in conditiile in care Germania era oricum invinsa. Mai exista o categorie de batuti in cap care afirma nici mai mult, nici mai putin ca Regele l-ar fi condamant la moarte pe Maresalul Antonescu. Cand de fapt, Maresalul Antonescu a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului Român. La fel cum si in 2011, tot  niste tribunale ale poporului român si nu bengalez, au coparticipat la trecerea in nefiinta a unor militari, prin punerea in aplicare unor decizii politice prin care militarilor romani li s-au ras pensiile la jumatate  (in anumite cazuri cu consecinta sucombarii unor militari in rezerva/retragere)!

Nota! Armata româna a fost umilita exclusiv sub forma de organizare numita republica (inclusiv acum). Si niciodata cand a fost subordonata unui Rege! 


UPDATE 


Completam doar faptul ca in calitate de martori oculari, am asistat la un fenomen incredibil. In Curtea de Arges, nicio personalitate nu a intrunit o asistenta de 10 000 de oameni, la niciun eveniment. Nici macar vizitele lui Ceusescu in orase mai mari decat Curtea de Arges, nu puteau scoate din fabrici 10 000 de oameni care sa il intampine pt. a-i aduce omagii. Daramite din proprie initiativa.

Mai readucem aminte si prestatia demna a sutelor de locuitori  de la sate, iesiti pe marginea soselei care leaga Pitestiul de Curtea de Arges, si care aruncau buchete de flori inaintea coloanei oficiale, in semne de omagiu fata de Familia Regala a Romaniei!

Participantii la eveniment au provenit din toate mediile sociale. Multi au venit din comunele invecinate. Un lucru a iesit cu siguranta in evidenta: oamenii si-au imbracat straie primenite, pt. a-si saluta Regina si Familia Regala, ca si cand ar fi participat la o nunta. Multe femei au purtat ca semne de pretuire a familiei regale, clasica palarie de dama - un accesoriu cotidian al reginelor lumii. Printre participanti am descoperit inclusiv copii de o schioapa imbracati in port popular, fluturand  fanioane cu insemnele regale. Dar si batrani demni care candva au luptat pe front in Armata Regala a Romaniei, si care acum o salutau cu mana in dreptul inimii, pe sotia suveranului lor! Dintre acesti veterani, nu avem cum sa nu remarcam demnitatea unui fost soldat al Armatei Regale, sosit din satele de munte asistat de o ruda de a sa - batranul fiind in scaun cu rotile, pt. a-si aduce omagiul sau Familiei Regale a Romaniei.